Trenduri în guvernanța digitală în 2026

România digitală nu trăiește și nu se poate clădi într-un siloz. Societatea globală suferă mutații importante, iar ele se rescriu prin algoritmi și tehnologii emergente. Unii ar spune că trăim debuturile unui nou „Război Rece tech”. Alții ar argumenta, ceva mai realist, că traversăm o a 4-a Revoluție Industrială. Cert e că statul ca entitate în această ecuație traversează o criză „identitară”, a propriei poziții într-o lume digitală în permanentă expansiune. Cazul românesc este cu atât mai grăitor: cu un stat digital incipient, încă stângaci, acest tăvălug de schimbări îi recalibrează permanent busola.

Așa cum a spus și Președintele României la Summitul pentru Guvernanță Digitală din 2025, eveniment fanion al Edge Institute, parafrazând, societatea și economia românească au depășit semnificativ statul. Energii și resurse există pentru a ne angrena în acest exercițiu de transformare. Întrebarea este alta: cum capacităm statul, prin politici și guvernanță, pentru a întâmpina și gestiona aceste noi tendințe?

Pornim de la o premisă pe cât de simplă, pe atât de complexă: se impune o infuzie de viziune și leadership în această ecuație. AI-ul rescrie parametrii de acțiune ai statului, iar discuția despre guvernanța agentică domină forurile globale. Interoperabilitatea și identitatea digitală nu mai pot aștepta inflexiuni și amânări. Guvernanța bazată pe date și autonomia strategică digitală a țării, dar și a proiectului european, sunt imperative ale noii agende internaționale. Răspunsurile la toate aceste mari chestiuni sunt multiple. Le vom explora pe larg în acest articol.

Identitatea digitală nu este un dosar negociabil. Reglementările europene, dar și evoluțiile recente, impun României să fructifice un adevărat „salt de ambiție” în acest spectru. Spre finele anului, în logica legislației UE, România ar trebui deja să își concretizeze portofelul de identitate digitală. Chiar mai mult, el ar trebui să fie o „poartă de acces” spre servicii electronice performante. Revoluția identității digitale este, însă, mult mai vastă: state precum Estonia și Luxemburg avansează perspective precum utilizarea datelor genomice în elevarea serviciilor educaționale și de sănătate, dar și reforma stării civile prin mijloace digitale. Devine, astfel, nu numai o chestiune de adaptare la trendul european, ci și de securitate ca România să accelereze pe teritoriul identității digitale.

Portofelului digital i-am dedicat, nu întâmplător, și prima ediție de newsletter din acest an. De ce? Pentru că, dacă-l tratăm drept „încă o aplicație” printre multe altele, pierdem din start trenul tranziției digitale. În schimb, ar trebui să abordăm portofelul digital drept infrastructură critică în relația dintre cetățean și stat, dar și pilon al încrederii cetățeanului în instituții ca furnizori de servicii și actori ai spațiului public. Discutăm, atât în acel articol, cât și în alte contexte, pe larg despre soluții și perspective pentru
România în această privință

Tot în 2026 se pronunță, mai mult ca niciodată, importanța unei politici de stat în domeniul interoperabilității. Dincolo de terminologia greoaie, problematica este cât se poate de simplă: sistemele integrate capacitează statul să performeze la standarde pertinente. Interoperabilitatea înseamnă mai multă eficiență, mai puțină birocrație și, mai ales, mai multă încredere în relația dintre stat și cetățean. Interoperable Europe Act a intrat în vigoare și împinge administrațiile spre măsuri sistemice până în 2030: cooperare deplină între instituții, reutilizare a datelor (principiul „once-only”, schimb de date și guvernanță comună pentru servicii trans-europene).

eGovernment Benchmark 2025 arată că digitalizarea avansează, dar rămân probleme persistente la capitole precum caracterul transfrontalier, securitatea cibernetică și calitatea experienței. Sună complicat, dar să ne imaginăm situații punctuale: echivalarea diplomei pentru un român proaspăt repatriat sau recunoașterea calificării pentru un lucrător român peste hotare. Chiar mai mult, dacă facem un exercițiu simplu, s-ar putea să ne ia ore întregi să ne reamintim de câte ori am trimis un act de identitate către o instituție publică pur și simplu pentru că nu există un principiu al reutilizării.

Însă o lume precum cea de astăzi, în plină schimbare, ne cere măsuri curajoase, acasă și în plan internațional. Să ne imaginăm o Europă în care interoperabilitatea devine comun, o Europă în care ți-e la fel de ușor să accesezi un serviciu la Paris sau Praga precum ți-e la București sau Vatra Dornei. Aceasta ar fi, într-adevăr, o Europă puternică, un antreprenor de bunăstare pentru cetățenii săi și o forță inspirațională în ecuația globală. Ne trebuie, în acest sens, un „Interoperability Playbook” centrat pe evenimente de viață integrate ca unitate de design, un registru de API-uri și un catalog de date cu ownership clar, dar și curaj instituțional de a avansa în implementarea cadrului normativ existent.

Tot în 2026, mai exact la data de 2 august, ar trebui să implementăm, ca termen-limită, reglementările europene în domeniul AI (AI Act). Dacă ne raportăm, totuși, chiar și la cele mai avansate state digitale ale lumii, fie Estonia, fie Singapore sau Danemarca, realizăm că provocarea AI este o ecuație plină de necunoscute, dar și de silozuri. Cea mai proastă politică este să parcurgi acest sezon al schimbărilor fără vreo politică anume.

Ucraina, spre exemplu, pare că deja explorează soluții. A lansat, printre altele, o viziune pentru „Statul agentic”, un stat în care sistemele AI nu sunt utilizate doar pentru sarcini cotidiene, ci poziționează statul în „dirijor” de servicii în care agenții AI execută, sub norme stricte, sarcini repetitive. Printr-o astfel de paradigmă, AI-ul potențează „antreprenorii de politici” în administrație, dar și o nouă cultură a guvernanței. În acest sens, Ucraina își adaptează întreaga platformă „Diia” pentru a deveni un furnizor de învățare pentru cetățeni, dar și o platformă de interacțiune stat-cetățean și democrație participativă.

Simultan, Estonia a lansat „AI Leap”, un program care se înscrie în continuitatea celebrului „Tiger Leap” al Estoniei, program prin care caută să eleveze competențele AI în masă în rândul elevilor și populației generale. State precum Moldova colaborează cu marile companii pentru a-și pregăti funcționarii, dar și inovatorii în gestiunea acestei noi ecuații. În Regatul Unit se regândește nomenclatorul de funcții publice, incluzând poziții precum „ofițeri de etică în AI”. Este clar că și România are nevoie de o busolă similară de inovare în marja acestei revoluții. Un astfel de exercițiu de reflecție se impune și la noi. Spre exemplu, cum poate AI-ul transforma evenimentele de viață în experiențe digitale facile, astfel încât să creăm un „stat social agentic”? Astfel de întrebări pot (și trebuie) să inspire un salt al inovării în administrația noastră.

Data Act-ul european se aplică începând cu 12 septembrie 2025. Practic, 2026 este primul an în care instituțiile și piața resimt efectele: drepturi de acces la date generate de dispozitive/servicii, reguli de partajare, accent pe interoperabilitate și reducerea lock-in-ului. În teorie, asta împinge guvernele spre catalogare de date, contracte standard, guvernanță API (interconectare între aplicații și platforme) și modele de partajare sigure.

În practică, guvernanța bazată pe date în România continuă să fie o enigmă, un buzzword tentant, lipsit de o practică solidă, de un cod de conduită. La fel ca în cazul noilor progrese din sfera inteligenței artificiale, statul va trebui să acopere și această lacună a administrației sale. Guvernanța bazată pe date nu este un moft, ci vorbește despre însăși capacitatea operațională a statului.

Grecii, spre exemplu, au lansat pentru ciclul 2020-2025 o „Biblie a Transformării Digitale”. Poate ar merita, din perspectiva guvernanței bazate pe date, ca și România să procedeze la fel. Eventual, roluri precum „data steward” ar trebui să devină o practică larg răspândită în instituțiile noastre, de la administrația locală la cea centrală. În esență, datele sunt „petrolul” noii economii. Nu putem să le lăsăm să ni se răsfire printre degete.

Conceptul de infrastructură digitală publică a fost instituționalizat din ce în ce mai mult în ultimii ani. Noile rapoarte OCDE și Banca Mondială indică, însă, o necesitate fără precedent în a-l universaliza. Statele care vor câștiga cursa digitală sunt cele care, în 2026, nu construiesc zeci de soluții similare pentru probleme și servicii publice punctuale, ci „blocuri reutilizabile”, conectate printr-o infrastructură cetățenească solidă. De la identificarea cetățenilor la plăți, gestiunea relației cu instituțiile, schimbul și transferul de date, notificări, documente și semnături, autentificare electronică în platformele publice și autorizarea acestor eforturi, crearea unei paradigme pentru „infrastructura digitală publică” trebuie să devină o prioritate.

Pentru aceasta, România trebuie să își articuleze o strategie în domeniul transformării digitale care să sublinieze relevanța unei paradigme a infrastructurii digitale publice. Totodată, în efortul european de orchestrare a unei paradigme similare, România are responsabilitatea de a se asigura că portofelul digital și toate celelalte mijloace de consolidare a serviciilor publice transfrontaliere sunt îndeplinite în conformitate cu termenele-limită. Infrastructura digitală publică semnifică, în esență, pasul-cheie spre materializarea unei cetățenii europene în plenitudinea termenului.

Pe fondul unei infrastructuri digitale publice, conceptul de GovTech devine o ancoră în materie de guvernanță digitală în contextul actual. Statele cele mai avansate în cursa digitală deja au dezvoltat politici inovatoare în acest sens. Dacă DPI e fundația, GovTech e motorul de inovare. Printr-o politică GovTech solidă, statele învață să testeze soluții rapid, să regândească achizițiile publice digitale, să aducă noi furnizori și să încurajeze ecosistemul antreprenorial local, dar și să scaleze soluții relevante.Pentru România, o cultură a GovTech devine un imperativ.

Avem nevoie de o „guvernanță experimentalistă”, de un laborator de experimente digitale („GovTech Studio”), care să performeze, în baza unor sandbox-uri și cadre specifice de testare, inovații în numele binelui public. Avem nevoie, totodată, de o logică a achizițiilor orientate pe impact, dar și de o matrice de măsurare continuă a performanțelor. Banca Mondială deține o foaie practică de gestiune a achizițiilor publice în acest segment. Un exemplu excelent este Agenția GovTech a Singapore, agenție care construiește produse digitale pentru administrație și publică standarde/ghiduri comune pentru consistență și calitate.

Lumea se schimbă și se schimbă și regulile jocului. România și Uniunea Europeană nu pot rămâne actori periferici în circuitul digital global și în noua „ordine tehnologică globală”, o ordine bazată pe forță brută și sfere de influență mai degrabă decât pe puterea normativă. Desigur, Uniunea Europeană trebuie să își mențină leadershipul normativ, căutând să seteze o contrapondere la noile tendințe de schimbare radicală a acestei ecuații. Totuși, pentru a-l nuanța, se impune ca o nouă logică a autonomiei să fie dezvoltată.

Suveranitatea digitală înseamnă, în termeni simpli, reducerea dependențelor critice și dezvoltarea capacităților interne de a le acoperi. Înseamnă infrastructuri digitale publice solide, o identitate electronică performantă, interoperabilitate, o cultură performantă a datelor, iar lista poate continua. Mai înseamnă norme de achiziții publice digitale clare, capacitate internă sporită și o participare activă la inițiativele europene în domeniu.

Franța este un bun exemplu. Statul încearcă să creeze un „cloud de confiance” (cloud al încrederii), un cadru în care datele sensibile să stea în soluții conforme și controlabile (inclusiv prin modele hibride operate local). Suveranitatea digitală nu înseamnă nicidecum izolare; dimpotrivă, înseamnă că acționăm autonom, dar responsabil, într-o lume care nu este întotdeauna favorabilă intereselor noastre.

În esență, apar noi și noi puncte de inflexiune pe harta digitală a lumii. Trăim istorie pe viu: transformări fără precedent care se întrepătrund și care creează, pentru noi, provocări și, până la urmă, și oportunități inedite. Suntem, însă, optimiști, la fel cum sunt și românii, într-o proporție covârșitoare de aproape trei sferturi din populație. Suntem optimiști că România își poate găsi, cu puțină forță ideatică, o vocație în noua lume digitale – una care să îi deservească cetățenii, societatea, economia și, mai presus de orice, viitorul.

Mulțumim că ai citit până la capăt. Credem că schimbarea începe cu informarea - iar informarea cu încredere. Dacă vrei o Românie mai simplă, mai digitală și mai demnă de viitor, te așteptăm și în edițiile următoare. Iar dacă vrei să contribui și mai mult cu idei, sugestii sau feedback, ne poți trimite oricând un mail pe [email protected].

Dacă ai primit acest articol de la altcineva, te invităm să te abonezi gratuit la newsletterul Edge Institute.