Unde se îndreaptă România în digitalizare?

Între cozonaci și pregătiri de Crăciun, ne luăm un moment pentru a discuta despre nevoia unei strategii pentru transformare digitală, care să ne indice ce anume își asumă România în acest domeniu și care sunt pașii concreți pe care trebuie să-i urmăm pentru a atinge obiectivele setate.

Strategie: un cuvânt care trezește indignare atunci când este pronunțat de decidenții politici ca răspuns la ce au în vedere să facă pentru a adresa o anumită chestiune. De-a lungul timpului, România nu a dus lipsă de strategii în domenii-cheie. Au fost redactate, cu sprijin mai mult sau mai puțin important din partea societății civile și organizațiilor internaționale, documente programatice solide. Elaborarea unui astfel de document este un efort important de co-creare și consultare, care aduce toți actorii principali în aceeași barcă și le indică pe ce mal al lacului vrem să ajungem și direcția în care se vâslește.

Indignarea vine din folosirea acestui instrument pentru „a ne spăla pe mâini” de responsabilitatea acțiunilor concrete. Să spunem că vom face, pe cât este de important, pe atât este și de insuficient, dacă nu este dublat de mecanisme clare de implementare, obiective, alocare de resurse, termene și transparență în implementare.

Ca să continui cu imaginea vizuală, pentru a ne asigura că mergem în direcția bună, o strategie trebuie să indice celor care vâslesc dar și oamenilor din barcă, câteva elemente cheie:

Pe lângă integrarea dimensiunii digitale în diferite strategii naționale, digitalizării i-au fost consacrate strategii globale (Strategia națională privind Agenda Digitală pentru România 2020, adoptată în 2015) și altele sectoriale.

Totuși, nu putem să remarcăm că, din 2020, România nu mai are o strategie națională în ceea ce privește transformarea digitală. Singurul document care oferă o viziune de ansamblu, sau măcar încearcă, este Planul Național de Acțiune privind Deceniul Digital 2030, aprobat în octombrie 2024 pe baza unui draft din 2023 redactat pentru a respecta o obligație pe care o avem, în calitate de stat membru UE, conform Deciziei (UE) 2022/2481.

Obiectivele Uniunii pentru anul 2030, la care trebuie să contribuie și România, sunt următoarele:

Aceeași decizie prevede și faptul că statele membre trebuie să-și revizuiască planul de acțiune o dată la doi ani. Din partea României nu a fost transmis un astfel de plan revizuit, care să adreseze recomandările specifice din 2024. Sintagma cheie din recomandări este „raise the level of ambition” – pentru 5G, competențe digitale de bază, specialiști în TIC, digitalizarea IMM-urilor și adopția tehnologiilor avansate. În urma unei evaluări efectuate de Centrul Român de Politici Europene, nevoia de actualizare a foii de parcurs reprezintă o oportunitate:

Această constatare relevă o problemă mai profundă decât simpla întârziere administrativă în revizuirea unui document solicitat la nivel european, ci indică un deficit structural de ambiție strategică, în sensul capacității limitate a statului român de a utiliza strategia și planul de acțiune aferent ca instrument central de guvernanță a transformării digitale, și nu doar ca produs formal al unui proces birocratic.

Diferența dintre abordări – strategia ca instrument de transformare versus strategia ca exercițiu de conformare – este esențială pentru a înțelege de ce sintagma „raise the level of ambition”, utilizată în recomandările specifice adresate României, trebuie interpretată dincolo de sensul său aparent tehnic. Într-o lectură restrânsă, aceasta ar putea fi redusă la ajustarea unor ținte cantitative. Într-o lectură substanțială, însă, recomandarea vizează calitatea arhitecturii strategice prin care aceste obiective sunt urmărite, precum și capacitatea instituțională de a susține transformarea digitală ca proces transversal, pe termen lung, și nu ca succesiune de proiecte izolate.

Din această perspectivă, problema centrală nu este lipsa de inițiative, ci lipsa unui cadru strategic care să le integreze într-o viziune coerentă asupra rolului digitalului în modernizarea statului. România a produs, în ultimul deceniu, un număr considerabil de documente programatice și a beneficiat de resurse financiare semnificative dedicate digitalizării. Cu toate acestea, rezultatul agregat al acestor eforturi este dificil de evaluat în termeni de transformare sistemică, tocmai pentru că intervențiile nu sunt subsumate unei strategii naționale actualizate de transformare digitală, care să stabilească priorități clare, să definească relațiile de dependență dintre reforme și investiții și să creeze mecanisme de responsabilizare instituțională.

Strategia de transformare digitală este conceptualizată ca un instrument de guvernanță transversal, depășind logica sectorială și tehnologică și reprezentând elementul central al unui ecosistem de politici, instituții și mecanisme de coordonare.

OCDE, prin The E-Leaders Handbook on the Governance of Digital Government, plasează explicit strategia în categoria „policy levers”, alături de instrumente precum mecanismele de finanțare, standardele și reglementările, ceea ce reflectă rolul său operațional.

OCDE definește Dimensiunea 3.1 – Strategy and Plan ca nucleul guvernanței transformării digitale, subliniind că o strategie este cadrul care „așază scena” pentru acțiunea publică, oferind structură, direcție și coerență intervențiilor digitale și asigurând alinierea acestora cu celelalte obiective de politică publică, astfel încât implementarea să fie eficientă, organizată și sustenabilă; o asemenea strategie trebuie să articuleze explicit o viziune, obiective și repere intermediare, precum și actorii implicați și responsabilitățile acestora, iar maturitatea sa este evaluată de OCDE prin patru componente esențiale:

Mai mult, tot OCDE, în Documentul privind evaluarea strategiilor digitale naționale, subliniază că relevanța unei strategii de transformare digitală nu rezidă în simpla sa existență formală, ci în capacitatea acesteia de a funcționa ca instrument de coordonare sistemică într-un domeniu de politică publică intrinsec transversal. În absența unei strategii digitale naționale suficient de cuprinzătoare, politicile și inițiativele digitale tind să se dezvolte fragmentat, slab aliniate între ele și cu impact limitat asupra obiectivelor de creștere economică și bunăstare, chiar și în contexte caracterizate de investiții substanțiale, motiv pentru care strategiile digitale eficiente sunt cadre umbrelă de guvernanță, capabile să integreze politici sectoriale.

Raportat la acest cadru teoretic, situația României este caracterizată de o asimetrie structurală între proliferarea strategiilor sectoriale și absența unei strategii naționale „umbrelă” de transformare digitală. După expirarea Strategiei naționale privind Agenda Digitală pentru România 2020, adoptată în 2015, România nu a mai elaborat și adoptat un document strategic cu rol integrator, care să ofere o viziune de ansamblu asupra transformării digitale a statului și economiei.

Avem o serie de strategii sectoriale, cum ar fi:

Precum și câteva tentative de strategii sectoriale, care nu au mai ajuns să vadă „lumina” Monitorului Oficial:

Această arhitectură produce un efect paradoxal: pe de o parte, digitalizarea este prezentă discursiv și investițional în numeroase domenii; pe de altă parte, lipsește un cadru strategic care să asigure coerența dintre aceste inițiative, să stabilească priorități între ele și să le conecteze la obiectivele mai largi..

Planul Național de Acțiune privind Deceniul Digital 2030, deși este singurul document care încearcă să ofere o viziune de ansamblu, nu reușește să suplinească acest deficit, tocmai pentru că nu este construit ca o strategie națională autentică, ci mai degrabă ca un instrument de agregare a inițiativelor existente, departe de exercițiul de asumare politică și instituțională a unui proiect ambițios de transformare.

Acestea fiind trecute în revistă, întrebarea nu este dacă România are nevoie de o nouă strategie, ci ce fel de strategie este necesară și ce lecții pot fi extrase din experiențele anterioare. Strategia națională privind Agenda Digitală pentru România 2020 oferă un studiu de caz relevant, nu atât prin obiectivele sale, cât prin limitele implementării.

Agenda Digitală 2020 a fost, la momentul adoptării, un document aliniat cu prioritățile europene și coerent din punct de vedere conceptual. Eșecul său nu a fost unul de viziune, ci mai degrabă de instituționalizare. Strategia nu a fost susținută de un centru de guvernanță suficient de puternic (inclusiv din punct de vedere politic), capabil să coordoneze actorii sectoriali, să impună priorități și să monitorizeze progresul. În lipsa unor mecanisme clare de responsabilizare și a unei legături strânse cu bugetarea, strategia a devenit, treptat, ignorată.

Lecția principală care se desprinde este că o strategie de transformare digitală nu poate funcționa ca document izolat și nici ca listă de intenții. România ar avea nevoie de:

În absența acestor elemente, „ridicarea nivelului de ambiție” riscă să rămână o formulă uitată în rapoartele Comisiei. Încheiem prin a spune că ambiția strategică nu se exprimă prin numărul de documente adoptate sau prin volumul investițiilor anunțate, în mod evident, ci prin capacitatea statului de a prioritiza și de a plăti prețul politic (în sens negativ, dar și pozitiv) pentru rezultatele reformelor asumate.

În clasamentul european al serviciilor digitale livrate de către state pentru cetățeni și persoane juridice, România se clasează de departe pe ultima poziție, la peste 20 de puncte sub media europeană.

Întrebați fiind care ar trebui să fie prioritățile statului în procesul de digitalizare, acestea sunt principalele perspective ale românilor:

Recent lansatul index al Băncii Mondiale dedicat maturității structurilor de e-guvernare ale statelor plasează România în categoria B dintr-un total de patru categorii, fiind printre puținele state europene, alături de Slovacia, Polonia și Bosnia și Herțegovina, care nu se încadrează în prima categorie.

Bună, maestru al vâslelor digitale! 😎 România are vâsle peste tot: strategie pentru AI, securitate cibernetică, educație digitală, dar barca lipsește. De 5 ani suntem în derivă, cu proiecte care se bat cap în cap și o strategie națională de transformare digitală care a expirat în 2020. E ca și cum am avea motorul, dar fără volan – mergem, dar nu știm unde. Hai să punem barca pe apă în doar 3 ani. Trei pași beton, cu zvâc românesc și termene de fier:

Cu Barca Digitală, Volanul Unit și Harta Progresului România nu mai vâslește în cerc – merge drept spre un viitor digital.

În 3 ani trecem de la „avem vâsle” la „avem barcă, motor și destinație”.

Hai, România, să punem mâna pe vâsle și să ajungem primii! 💪🇷🇴

Mulțumim că ai citit până la capăt. Credem că schimbarea începe cu informarea - iar informarea cu încredere. Dacă vrei o Românie mai simplă, mai digitală și mai demnă de viitor, te așteptăm și în edițiile următoare. Iar dacă vrei să contribui și mai mult cu idei, sugestii sau feedback, ne poți trimite oricând un mail pe [email protected].

Dacă ai primit acest articol de la altcineva, te invităm să te abonezi gratuit la newsletterul Edge Institute.