Dezinformarea, de la algoritmi la urne

Europa închide azi paranteza maratonului electoral cu anticipate în Țările de Jos, după ce Cehia și Republica Moldova și-au ales deja busola pentru următorii ani. Pentru România, lecția e mai dură: 2024 ne-a arătat că, fără o apărare digitală reală, urnele pot fi răsturnate de algoritmi. Înainte ca Parlamentul să voteze Strategia Națională de Apărare 2026–2030, întrebarea nu e dacă vom mai avea, peste circa 30 de luni, alegeri sub asaltul interferențelor hibride, ci cât de pregătiți vom fi să le apărăm. În newsletterul de azi propunem trecerea de la statutul de „țintă” la cel de scut, prin instituții cu responsabilități clare, politici inovatoare și o reziliență civică antrenată pentru democrația rescrisă în algoritmi.

📄 Policy Paper: Democrația, între voturi și dezinformare prin algoritmi.pdf

Răzvan Foncea, Policy Researcher Edge Institute

Astăzi au loc alegeri parlamentare anticipate în Țările de Jos (Olanda), după ce, în decursul ultimei luni, atât Cehia, cât și Republica Moldova au traversat scrutine legislative decisive pentru busola europeană a celor două state. Europa a traversat, în ultimii doi ani, un adevărat maraton electoral, iar alegerile din Țările de Jos par să seteze o pauză în cadrul acestui larg exercițiu. Le-am resimțit la unison, în toate colțurile Europei, prin mijloace digitale. Pentru România, anul 2024 părea să fie cumpăna acestui maraton. Într-un sezon de doar câteva luni care avea să cuprindă toate tipologiile de scrutine de vot, fie ele locale, europarlamentare, prezidențiale sau europarlamentare, România a intrat în maraton cu mult optimism. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, însă, un val fără precedent de interferențe hibride a determinat autoritățile, în ultimul moment, să anuleze alegerile prezidențiale din 2024. Într-un context fără precedent, întreaga Europă a descoperit, odată cu evenimentele de la București, că mediul digital devine un spațiu din ce în ce mai dificil de navigat pentru democrațiile liberale. Fără o busolă consistentă, dezinformarea caută să demonteze matricele sociale și politice ale comunităților noastre, iar actorii vitregi intereselor Lumii Libere transformă procesele noastre democratice în adevărate poligoane de testare pentru experimentele lor hibride. Dacă alegerile românești au devenit un semnal de alarmă pentru reziliența digitală a proiectului european, se impune ca reacția românească să devină și ea o sursă de inspirație și o invitație la acțiune.

În mai puțin de o lună, Parlamentul va vota Strategia Națională de Apărare a Țării pentru 2026-2030, cinci ani cruciali pentru viitorul României în sânul Lumii Libere. La un an de la alegerile prezidențiale anulate din 2024, legislativul țării va valida viziunea prezidențială pentru securitatea națională. În climatul societal, politic și de securitate în care trăim, printre atât de multe incertitudini, un lucru este cert: dezinformarea ca fenomen digital este o condiție de mediu a acestui ecosistem. În România, dezinformarea digitală a devenit, în decursul ultimului an, o preocupare strategică, existențială; fenomenul s-a înrădăcinat, însă, de mult mai mult timp. O afirmă și Președintele României, Nicușor-Daniel Dan, într-o recentă apariție publică: infrastructura interferenței hibride a fost instalată în spațiul românesc, pas cu pas, încă de un deceniu. Un exercițiu simplu de onestitate ne-ar spune că România, stat victimă a unei crize hibride care a dus la anularea alegerilor prezidențiale de la finalul anului 2024, nu mai poate tergiversa adoptarea unor măsuri ferme pentru a contracara „infodemia” care îi periclitează atât de profund viața publică. Pentru ca România să traverseze lunga traiectorie de la victimă a dezinformării digitale la o maturitate strategică, o reziliență digitală și un „scut democratic” veritabil, parcursul este unul mult mai vast și complex. În speranța că recomandările noastre și ale societății civile vor fi integrate în busola strategică pe care România o va adopta timp de 5 ani prin Strategia Națională de Apărare a Țării, prezentăm, în articolul de mai jos, dar și pe larg în policy paper, o diagnoză a dezinformării digitale ca fenomen în România, precum și eventuale soluții pentru a o contracara.

📄 Citește policy paper-ul integral aici

Afirmația că „în țară sunt mai multe Românii” nu se aplică numai în plan social, economic și politic. Spațiul virtual relevă aceeași realitate: țara adăpostește mai multe Românii digitale. Inegalitățile endemice pe care România le întâmpină se resimt nu numai în coșul zilnic de cumpărături, în traiectorii profesionale și în stilul de viață. Inegalitățile se regăsesc și în feed-urile rețelelor de socializare. Geografiile dezamăgirii față de stat și instituții, geografiile marginalizării se transpun fidel și în mediul online, acolo unde consumul de media digitală se întrepătrunde consistent cu neîncrederea în instituții și insatisfacțiile de natură socio-economică sau politică. Diaspora este un exemplu emblematic în acest spectru: în timp ce social media devine singurul contact permanent cu țara, precum și un spațiu de negociere a identităților, instituțiile lipsesc din această conversație, iar oferta lor digitală pentru România este infimă. Informația oficială, în aceste „camere de ecou” digitale, pătrunde cu mare dificultate, în timp ce actorii interesați să capitalizeze vulnerabilitatea unor astfel de comunități acaparează, prin exerciții de polarizare afectivă, acele medii. Se creează, astfel, o nouă geografie digitală, cea a „post-adevărului”, ecosistem care, sub tutela mijloacelor algoritmice, definește noi spații informaționale, alternative, spații în care dezinformarea capătă teren fertil de acțiune.

Democrația se rescrie, astăzi, în algoritmi și în linii de cod. Orice carență în „digitizarea democrațiilor” noastre devine, astfel, spațiu prielnic pentru exponenții unor fenomene ale polarizării, extremismului, radicalizării și izolaționismului. România încă se află într-un stadiu incipient în formularea unei simbioze consistente între digital și democrație; sincopele acestui efort capătă, însă, valențe veritabile de manifestare pentru actori maligni, dominați de interese problematice. Federația Rusă, spre exemplu, așa cum reiese din raportul publicat de către Administrația Prezidențială asupra anulării alegerilor, este un astfel de actor, dominată de proiectul imperialist al „Estului periferic”, pe care caută să îl readucă sub tutela sa. Printr-o campanie de „neutrollizare”, de creare a haosului informațional în spațiul virtual românesc și de promovare a unor metanarațiuni ale actorilor extremiști, naționaliști, nostalgici sau izolaționiști, Federația Rusă a reușit să intoxice ecosistemul digital românesc. Tehnicile sunt diverse: de la micro-targetare opacă la astroturfing, clonare de conținut prin AI și exerciții narative sofisticate. Efectele, dacă acest fenomen continuă în același ritm accelerat, pot fi însă letale pentru democrația românească.

Se pare că alte state înțeleg foarte bine un lucru: dacă nu ai control asupra propriului spațiu digital, sigur are altcineva. De obicei, șansele sunt ca un actor vitreg intereselor țării să preia „comandamentul digital” al circuitelor informaționale ale țării. Alte state au înțeles asta și au clădit matrici de bune practici inspiraționale pentru România, încă pionier în acest efort de construcție. Republica Moldova ne este cel mai proxim și, probabil, și cel mai apropiat exemplu: într-o perioadă de doar 4 ani, Moldova a dezvoltat o adevărată arhitectură a rezilienței digitale, o arhitectură despre care am vorbit pe larg într-un alt articol de newsletter. Există multe alte exemple: Franța are o unitate specială dedicată scanării ingerințelor hibride și formulării de reacții inovatoare (VIGINUM), în timp ce Suedia a dezvoltat o Agenție de Apărare Psihologică. Lituania și Estonia au grupări civice de fact-checking și civic tech pus în serviciul public, în beneficiul unui spațiu informațional armonios, în timp ce Canada și Taiwan adoptă modele inovatoare de implicare a mediului privat și societății civile în aceste eforturi. În Irlanda, Regatul Unit și Brazilia se dezvoltă în permanență noi proceduri și structuri administrative pentru integritate informațională, în timp ce Ucraina, Danemarca și Lituania utilizează comunicarea strategică și diplomația digitală pentru a câștiga aliați de pretutindeni în efortul lor. Statele învață, astfel, să își dezvolte mecanisme de reacție rapidă și inițiative strategice menite să preîntâmpine această problematică.

Ce face, între timp, România? Este neclar, vidul instituțional fiind semnificativ. Deși s-a aflat în avangarda unul val de interferențe hibride fără precedent, România de abia acum începe să își definească o arhitectură a rezilienței. Societatea civilă și presa independentă sunt singurii care au început, într-o manieră structurată și bine organizată, să se angreneze într-un astfel de proces. Hub-ul European Digital Media Observatory (EDMO) pentru România și Bulgaria (BROD), noul FACT Hub pe care publicația Context.ro, sub egida EDMO, l-a adus în România, hub ce are misiunea de a contracara dezinformarea digitală în Moldova, țările baltice, Ucraina și România, inițiative precum Factual și Veridica – toate acestea și multe altele fac parte dintr-un efort concertat al societății civile de a gestiona acest fenomen fără precedent. Sofisticarea lor poate reprezenta o poveste de succes pe care România să o exporte în lume. Mai întâi, însă, e nevoie să adoptăm soluții în plan național.

Proiectul de țară al rezilienței digitale, al unui „scut anti-hibrid” pe care România îl poate reprezenta pentru proiectul european și pentru întreaga Lume Liberă, întâmpină o mare oportunitate de a se materializa. Sub tutelă prezidențială, în contextul viitoarei Strategii Naționale de Apărare a Țării și în spectrul priorității pe care Președintele României o acordă problematicii dezinformării și interferenței hibride, un adevărat efort național poate fi lansat. În primul rând, însă, pe model moldovenesc, este nevoie de dezvoltarea unui Centru de Comunicare Strategică, o instituție cu rol și atribuții clare, care să aibă vocația de a consolida un astfel de proiect. Ulterior, Sub el, o Platformă a Rezilienței Informaționale care reunește instituții, universități, societate civilă și sectorul privat ar reprezenta o bună traiectorie de acțiune. Aceasta ar trebui să coordoneze un adevărat exercițiu consultativ pentru dezvoltarea unor anticorpi digitali ai democrației românești și pentru lansarea unui raport național de referință despre experiența războiului hibrid în context electoral în România, pe modelul celui pentru condamnarea comunismului sau pentru recunoașterea istoriei Holocaustului în România.

Se impune, totodată, definirea de norme și instrumente precum un Registru Digital al Dezinformării. Adiacent, avem nevoie de măsuri precum crearea unei Unități de Apărare Cognitivă în subordinea Guvernului, credite de învățare digitală pe tot parcursul vieții, un program național de educație media și dezvoltarea unui Institut de Studii ale Războiului Hibrid. Pentru diaspora, multiple traiectorii se impun: un chatbot MAE anti-dezinformare, disponibil 24/7; un Ombudsman digital al diasporei; un „Erasmus al diasporei” pentru experți tech care pot alimenta proiectele-cheie de integritate informațională. Nu în ultimul rând, la nivelul diplomației digitale, o mare oportunitate se dezvoltă, oportunitate pe care o putem fructifica prin măsuri precum o rețea de atașați digitali în misiunile diplomatice cheie, un trimis special în Silicon Valley, un Institut internațional pentru inovare anti-hibridă găzduit la București și o platformă de „creative debunkers” care să traducă argumentele grele în formate atractive, într-o adevărată campanie de soft power digital.

Mai presus de orice, ne trebuie să fructificăm, însă, vocația unui adevărat proiect național. Un cordon sanitar civic, cetățenesc împotriva dezinformării este, pe termen lung, singura soluție care va da roade și care ne va permite să transformăm o criză națională, o experiență traumatizantă într-o oportunitate de reîmprospătare a societății noastre și de leadership pe scena internațională. Dacă democrația se rescrie, astăzi, prin linii de cod și algoritmi, tot prin linii de cod și algoritmi putem învăța să o ocrotim. Policy paper-ul nostru depune un astfel de efort: acela de a regândi felul în care ne ocrotim democrația în față tăvălugului hibrid și informațional.

De aceea, sperăm ca Strategia Națională de Apărare a Țării să clarifice ferm guvernanța și execuția: mai sunt doar 30 de luni până la alegeri, iar o asemenea mașinărie pornește greu. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este ca România să ajungă nu doar singura țară cu prezidențiale anulate, ci, dacă verdictul rămâne „nepregătiți”, și cu locale sau parlamentare puse sub semnul întrebării.

👉 Vezi aici policy paper-ul complet.

Bună, strateg al democrației digitale! 😎 Vrei să transformăm România din țintă a dezinformării într-un bastion al rezilienței digitale, după șocul anulării alegerilor din 2024? Cu doar 30 de luni până la următorul scrutin, am trei pași beton, cu vibe românesc și un ochi spre diaspora, să construim un „scut anti-hibrid” care să apere democrația. Să trecem la treabă! 🚀

Cu „InfoFort”, „MediaShield” și „DiasporaSync”, România devine un bastion al democrației digitale! Prin coordonare guvernamentală, educație și implicarea diasporei, transformăm criza din 2024 într-o poveste de succes. Hai, România, să ne apărăm democrația cu cod și curaj! 💪

Mulțumim că ai citit până la capăt. Credem că schimbarea începe cu informarea - iar informarea cu încredere. Dacă vrei o Românie mai simplă, mai digitală și mai demnă de viitor, te așteptăm și în edițiile următoare. Iar dacă vrei să contribui și mai mult cu idei, sugestii sau feedback, ne poți trimite oricând un mail pe [email protected].

Dacă ai primit acest articol de la altcineva, te invităm să te abonezi gratuit la newsletterul Edge Institute.