Consiliul Digital: noul centru de comandă al transformării

Un lucru e clar: România nu duce lipsă nici de tehnologie, nici de resursele ce-i permit să o dezvolte. În condițiile acestea, ce lipsește în ecuația transformării digitale românești? Un „comandament”, o instanță a deciziei colective care să reunească toți actorii relevanți în jurul unui proiect al României digitale. Explorăm, în această ediție a newsletterului nostru, parcursul sinuos al guvernanței digitale în România. Explorăm și opțiunea unui Consiliu Digital pentru România, cum ar putea arăta, cum ar putea fi operaționalizată și, mai ales, cum ar putea această structură deveni sursa unui „consens digital național”.

Răzvan Foncea, Policy Researcher Edge Institute

Principiul Pareto se aplică și în transformarea digitală: 80% din acest proces este despre managementul schimbării. România, în procesul său de transformare digitală, încă nu a trecut de stadiul de „digitizare”. Practic, transpunem în spațiul virtual o birocrație amplă și o guvernăm fragmentat, prin structuri ineficiente și pornind de la premise incoerente. Deciziile asupra transformării digitale se iau încă pe hârtie în România. Hârtiile respective urmează, ulterior, un circuit incert și plin de sincope. Nu în puține cazuri acestea ajung „la sertar”. Slaba orchestrare a transformării digitale în România ne îndepărtează profund de modelul de management al schimbării pe care ar trebui să îl adoptăm: cel al unei guvernanțe digitale, al unei instanțe a deciziei colective într-un subiect atât de important pentru societate. O spun chiar românii, în studiul recent lansat de Edge Institute, realizat de către Ipsos, că 70% dintre români consideră digitalizarea un lucru bun. Iată o temă care ar avea potențialul, printr-o guvernanță solidă, să devină o perspectivă de consens național!

În tot acest mozaic al guvernării fragmentate al digitalizării regăsim, totuși, și un mare atu: există spațiu semnificativ pentru inovare, pentru un salt digital notabil. Asta ne spun și colegii de la Digital Nation, grup de experți și lideri ai transformării digitale din Estonia care au fost ei înșiși autori ai saltului digital al micului stat baltic. În raportul realizat la comanda Edge Institute, „Cadrul de guvernanță digitală în România”, lansat săptămâna trecută, aceștia ne spun cu subiect și predicat că avem nevoie de o instanță a guvernanței digitale colective. Ei pornesc și de la o soluție punctuală: un Consiliu Digital care să acționeze drept „centru de comandă pentru digitalizarea României”. În policy proposal-ul de mai sus, precum și în acest articol, explorăm această opțiune de politică publică, pornind de la mai multe dimensiuni: situația de fapt din momentul de față, istoria recentă a guvernanței digitale românești, modele internaționale de bună practică, respectiv structura propusă de Digital Nation. Încheiem cu recomandările noastre pentru un model de guvernanță digitală ambițios, care să fructifice acest salt digital de care România este capabilă și care, de ce nu, să ralieze întreaga societate în jurul unui consens național digital și să îi inspire și pe alții din întreaga lume.

Vezi policy proposal-ul complet 👇

📄 Consiliul Digital - Comandamentul colectiv al statului digital românesc.pdf

Guvernanța. România se confruntă cu sincope majore în proiectul său de guvernanță digitală. Discutăm, în primul rând, despre instituții fragmentate, al căror rol este adesea incert. S-a creat, practic, un izomorfism instituțional care, în loc să producă o convergență serioasă, a produs mai degrabă divergență. În timp ce există instituții cu atribuții clar diferite în spectrul digitalizării - printre acestea regăsindu-se Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și, prin diversele sale organisme specializate, Secretariatul General al Guvernului (SGG) - duplicitatea demersurilor pe care le întreprind și dispersarea ce derivă din aceasta generează confuzie mai degrabă decât o coerență.

O explicație pentru acest fenomen o reprezintă inexistența unei strategii naționale dedicate transformării digitale. Fără o viziune și un leadership politic ambițios, antreprenorial care să o dubleze, eforturile de clădire a unui sistem consistent de guvernanță sunt redundante. Chiar mai mult, fără direcții de acțiune clare, atribuții, calendare, cadre de finanțare multianuale și eforturi de planificare strategică, instituțiile practic se angrenează într-o horă a „călcatului pe bătături” reciproc. Rezultatul? Situația de astăzi, în care, deși există legislație din plin, implementarea ei devine o problematică abstractă. În felul acesta, actorii ecosistemului de transformare digitală, exponenții administrației publice, mediul privat, academic și societatea civilă nu dispun nici ei de o platformă punctuală de participare la procesele decizionale dedicate transformării digitale, iar progresele asupra unor tematici fundamentale stagnează.

Încă din 1990, sub tutela Guvernului României activa un Minister al Comunicațiilor și Societății Informaționale. În diverse formule, acesta s-a menținut până în 2019 în compoziția executivului și, teoretic, era însărcinat inclusiv cu misiunea de a lansa un format pertinent de guvernanță digitală. Această preocupare s-a materializat, însă, în spațiul executiv numai în urmă cu un deceniu, atunci când apăreau primele structuri consultative dedicate transformării digitale la nivelul Secretariatului General al Guvernului. Lipsa de continuitate le-a condamnat și pe ele unei dispersări treptate, până la apariția unor alte forumuri care să le preia atribuțiile.

Spre finalul anului 2020 apărea, sub tutela Autorității pentru Digitalizarea României, structură lansată în 2019 în subordinea prim-ministrului și sub tutela Secretariatului General al Guvernului și plasată, mai târziu, sub conducerea mai multor ministere până în momentul de față, Consiliul Național pentru Transformarea Digitală. Lansată cu multă ambiție, într-un format amplu, format din șase grupuri tematice, acoperind mare parte din ecosistemul transformării digitale din sectorul privat și societatea civilă, această structură promitea mult. Schimbările de tutelă ale ADR i-au dispersat și ei, la finalul zilei, activitatea.

Suplinind această nevoie de guvernanță, în 2021 se lansa Comitetul pentru e-Guvernare și Reducerea Birocrației (CERB), prin OUG. În 2022, CERB, structură formată din multiple instituții ale Guvernului cu rol determinant în digitalizare, sub oblăduirea prim-ministrului, devenea un consorțiu de instituții și organizații neguvernamentale care îi sprijineau, prin recomandări, activitatea. Patru ani mai târziu, contribuțiile CERB au rămas, însă, minore. Doar patru inițiative și proiecte de acte normative au beneficiat de contribuția CERB. Ne regăsim astăzi, astfel, în situația de a resuscita destinul guvernanței digitale în România. Cum? Explicăm în cele ce urmează.

Începem, desigur, cu Estonia. Modelul de guvernanță a digitalizării în Estonia este unul complex, plin de platforme dedicate participării cetățenilor și inovării strategice. Mai presus de orice, digitalizarea în statul baltic este supervizată de Consiliul E-Estonia, structură prezidată de prim-ministru care adoptă decizii cu efecte juridice. Biroul CIO-ului guvernamental are și el un rol strategic, acesta lansând, totodată, hub-uri virtuale de inovare în serviciile publice în care se pot implica actori civici, academici și din sectorul privat. Între timp, în Danemarca, Finlanda, Singapore și Noua Zeelandă există structuri executive, fie cu rol consultativ, fie cu rol de legiferare și avizare, care sunt însărcinate mai ales cu misiunea de a superviza și raporta pe chestiuni bugetare, de implementare a planurilor de acțiune și reprezentare a tuturor regiunilor și intereselor instituționale și non-instituționale.

Similar, în Coreea de Sud s-a dezvoltat o amplă comisie prezidențială, cu vocația de a gestiona proiectul de țară „Digital Platform Government”, ea reunind toți actorii relevanți din societate. Fiind o structură hibridă, stat-privat, cu rol atât de organ executiv, cât și de think tank strategic, designul acestei entități este unul amplu și ambițios. Un model similar este aplicat în Canada, țară în care Consiliul Guvernanței Digitale supervizează și un institut de standardizare în domeniu, iar candidaturile pentru o poziție în cadrul acestei entități se pot depune recurent de către orice actor interesat. Această platformă caută, totodată, să fie cât mai incluzivă în stimularea participării cetățenilor, precum în Franța, acolo unde Consiliul Inteligenței Artificiale și Digitalului reunește actori din toate segmentele socio-demografice relevante. Toate aceste modele întrupează ideea unei „guvernanțe experimentaliste”, un model de guvernanță în care toți actorii relevanți din societate co-creează un model incluziv și inovator al transformării digitale prin formate de lucru ample și flexibile.

Recomandarea Digital Nation subliniază fără echivoc: Consiliul Digital, pentru a nu fi supus eșecului pe care alte entități similare l-au nutrit, are nevoie de trei „ingrediente” – asumarea politică, funcția normativă (de producere de decizii cu efecte juridice) și funcția bugetară (de avizare a bugetelor în domeniu). Practic, pentru a fi o structură cât mai reprezentativă, Consiliul Digital ar trebui să arate astfel:

Totodată, printre funcțiile esențiale pe care această structură ar trebui să le exercite regăsim:

Pentru a operaționaliza această structură și pentru a o transforma într-o platformă de reflecție și acțiune strategică funcțională și inovatoare, multiple opțiuni de politică publică ne rămân la dispoziție. Le explorăm pe larg în cadrul materialului de politică publică de mai sus. Mai presus de orice, Consiliul Digital trebuie să dispună de o componență cât mai incluzivă și reprezentativă pentru administrația publică și toate sectoarele societății și economiei pentru care tehnologia și digitalul devin interfețe ale vieții cotidiene. Alături de aceștia, mandatul Consiliului Digital este de a stimula o formă de „inteligență civică”, un adevărat „Cloud Civic” al guvernanței participative și experimentaliste.

Simultan, valențele sale strategice sunt fundamentale. În primul rând, planificarea bugetară pe termen lung, avizarea și contribuția la un ecosistem al „bugetării digitale participative” devin funcții cheie ale acestei structuri. Totodată, misiunea acestei entități este, simultan, deosebit de relevantă în perspectiva „auditului digital” al instituțiilor. Dezvoltarea unor instrumente de evaluare a performanței digitale a serviciilor publice și a nivelului de digitalizare în instituțiile centrale este, totodată, o funcție esențială a acestei structuri. Nu în ultimul rând, menirea Consiliului Digital este de a fi un for al încrederii publice, al transparenței și democratizării în consolidarea unui „consens național digital”. Avem toate premisele să îl perpetuăm, să îl nutrim, să îl punem în operă. Consiliul Digital poate deveni, în sfârșit, forța motrice care aduce acest consens național al proiectului României digitale în epicentrul dezbaterii publice. În secolul XXI, puterea unui stat nu se mai măsoară în numărul instituțiilor, ci în coerența digitală a acestora. Consiliul Digital poate fi exact forma instituțională a acestei coerențe.

Vezi policy proposal-ul complet 👇

📄 Consiliul Digital - Comandamentul colectiv al statului digital românesc.pdf

Bună, strateg al digitalizării! 😎 Vrei ca acest Consiliu Digital să fie un motor turbo pentru România digitală, nu o altă comisie care adună praf? Ai dreptate, riscul de a cădea în capcana birocrației e mare, dar soluția e să transformăm consiliul într-un „hub de acțiune civică digitală”, care conectează deciziile de la centru cu nevoile reale ale românilor, de la metropole la sate.

Cum funcționează? Consiliul lansează o platformă online, să-i zicem „Digital Pulse”, integrată în gov.ro, unde cetățenii, primăriile și ONG-urile pot propune direct inițiative digitale – de exemplu, o aplicație pentru fermieri din Bărăgan sau un portal de educație online pentru elevi din Apuseni. Platforma folosește AI pentru a prioritiza propunerile pe baza impactului estimat (ex. „câte ore economisește?”) și le trimite spre decizie rapidă în consiliu. Inspirat din modelul „ParticipateDB” al Canadei, care a crescut implicarea civică cu 40%, „Digital Pulse” ar fi finanțat prin PNRR și dezvoltat cu firme tech românești.

În 12 luni, un pilot în 3 regiuni (ex. Timiș, Suceava, Ilfov) poate genera 10 proiecte digitale co-create, cu o țintă de 30% creștere a adopției serviciilor digitale. Secretul? Consiliul devine un catalizator al ideilor de jos în sus, nu doar un emitent de ordine de sus în jos. Cetățenii simt că au un cuvânt de spus, iar deciziile capătă viață. Hai, România, să punem consiliul ăsta la treabă pentru o digitalizare care ne unește! 💪

Mulțumim că ai citit până la capăt. Credem că schimbarea începe cu informarea - iar informarea cu încredere. Dacă vrei o Românie mai simplă, mai digitală și mai demnă de viitor, te așteptăm și în edițiile următoare. Iar dacă vrei să contribui și mai mult cu idei, sugestii sau feedback, ne poți trimite oricând un mail pe [email protected].

Dacă ai primit acest articol de la altcineva, te invităm să te abonezi gratuit la newsletterul Edge Institute.