Ce notă dau românii școlii de azi?

Spoiler alert: 6,7 este nota pe care românii o acordă școlii de azi – o notă de trecere, care reflectă nevoia urgentă de revitalizare a unui domeniu responsabil de formarea generațiilor viitoare. În ediția de săptămâna aceasta discutăm, pe baza rezultatelor unui studiu realizat pentru Edge Institute, despre cum va arăta școala în 2030 și ce rol pot avea digitalizarea și noile tehnologii în transformarea sistemului de învățământ. 

Irina Tacu, Edge Institute

Digitalizarea educației nu înseamnă doar tablete și internet în școli, ci o schimbare de paradigmă: de la memorare mecanică la învățare personalizată, cu profesori sprijiniți de aplicații inteligente și inteligență artificială. Românii înțeleg că tehnologia poate și trebuie să reducă birocrația, să simplifice munca profesorilor, să personalizeze procesul de învățare și să le ofere beneficii concrete elevilor și părinților - și așteaptă ca soluțiile digitale să fie cel puțin la fel de bune ca interacțiunea directă.

Pentru ca această transformare să reușească, profesorii trebuie să fie în centru, iar Ministerul Educației să își asume rolul de lider. Publicul e pregătit să vadă AI ca pe un aliat pragmatic și digitalizarea ca pe o șansă reală, atâta timp cât strategiile sunt adaptate diversității sociale și nu transformă schimbarea într-o povară.

Acestea sunt printre descoperirile principale din cel mai nou studiu realizat de Ipsos pentru Edge Institute în iulie 2025, prin care am urmărit să aflăm cum percep românii digitalizarea școlii, ce soluții consideră prioritare și care sunt barierele în calea adoptării tehnologiei.

Prezentăm mai jos principalele concluzii, cu date și extrase din studiu.

România este activ implicată în procesul de digitalizare a sistemului de învățământ, un proces accelerat semnificativ de pandemia de COVID-19, care a evidențiat atât potențialul învățării online, cât și lacunele mari existente în infrastructura și competențele digitale la nivel național.

Ca răspuns la aceste provocări, România a elaborat „Strategia privind digitalizarea educației din România (2021–2027)”, cunoscută și sub numele de SMART.Edu, care, din păcate, a fost abandonată și nu a mai ajuns să vadă lumina Monitorului Oficial.

Obiectivele cheie ale strategiei neadoptate, care sunt indicatori prețioși cu privire la nevoile a căror adresare nu mai putea fi amânată chiar și acum mai bine de 4 ani, includ:

Pandemia de COVID-19 a scos în evidență următoarele provocări:

Progrese și inițiative

Împreună cu Ipsos, prin acest studiu ne-am propus: să aflăm ce percepție au românii despre sistemul educațional și gradul de digitalizare al acestuia; să măsurăm interacțiunea și satisfacția față de servicii, în funcție de etapele procesului educațional; să explorăm nevoile din educație legate de digitalizare și de adaptarea școlii la nevoile elevilor; să măsurăm gradul de acceptare a digitalizării în educație și a integrării inteligenței artificiale la clasă, precum și să identificăm barierele în acceptarea lor și să creăm o listă de priorități în schimbarea sistemului, pe baza a ce-și doresc respondenții. Un alt punct important de interes a fost să măsurăm percepția românilor asupra digitalizării României pentru a observa diferențele față de cercetarea precedentă a percepțiilor din 2024.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1.500 de persoane în iulie 2025, prin interviuri față în față de 25 de minute la domiciliul respondenților, folosind un pas statistic de selecție. Eșantionul acoperă populația adultă a României (18+), este proporțional urban–rural (ponderea mediilor respectă distribuția din populație) și a fost construit pe cote: vârstă × gen, regiune, grad de urbanizare, statut pe piața muncii (activ/inactiv), tip de angajator (public/privat) și ocupație (personal de birou / lucrători din producție).

Interacțiunea fizică a respondenților cu instituțiile din toate etapele de învățământ este predominantă și semnificativ mai ridicată decât cea online (53% versus 16% în grădiniță, 45-15% în școala primară și gimnazială, 42-16% în liceu și 26-17% în facultate). Diferențele până la 100% în fiecare caz sunt date de procentajele celor care au răspuns că nu au interacționat cu unitatea respectivă. În mod natural, acest procent crește odată cu nivelul de studiu, ajungând la 57% de români care n-au interacționat cu facultatea.

Și în cazul satisfacției românilor față de interacțiunile online, aceasta este mai scăzută decât față de cele fizice, pe toate palierele educaționale (grădiniță-facultate) și pentru toate activitățile măsurate, ceea ce sugerează că soluțiile digitale actuale sunt văzute mai degrabă ca un substitut de calitate inferioară, nu ca o îmbunătățire.

La nivel de școală, satisfacția față de activitățile fizice este de 88%, în timp ce cea online scade la 77%. În liceu, satisfacția fizică este de 89%, iar cea online este de 80%. Deși decalajul general pare mai mic la liceu decât la școală, el devine și mai pronunțat pentru activități cheie: înscrierea la școală are o satisfacție fizică de 74%, dar scade drastic la 41% în mediul online. Comunicarea cu cadrul didactic ajunge la 75% satisfacție fizică și doar 49% în format online.

Românii își doresc o transformare clară în educație. Primul lucru care ar trebui înlocuit este învățarea prin memorare, percepută ca fiind principala caracteristică a școlii de azi (38%) și anticipată ca scăzând semnificativ (la 20%) până în 2030.

De asemenea, digitalizarea e văzută drept personaj principal în școala viitorului: folosirea platformelor digitale de către profesori pentru sarcinile administrative e așteptată să crească de la 27% în prezent la 36% în viitor, eliberând astfel timpul lor pentru activități cu valoare adăugată, cum ar fi crearea de spațiu în vederea adaptării suportului de lecție la procesul de predare care integrează tehnici moderne și tehnologii digitale.

Aspecte precum stimularea elevilor de a-și dezvolta pregătirea digitală (27% azi versus 34% în viitor) și pregătirea elevilor pentru o carieră de viitor (33% azi vs. 29% viitor) sunt considerate și ele valoroase și de menținut.

Printre prioritățile cheie pentru viitor se numără integrarea tehnicilor moderne și a tehnologiei digitale în predare (de la 20% la 30%), adaptarea programei școlare la nevoile actuale și cerințele pieței muncii (de la 23% la 29%) și dezvoltarea abilităților de analiză și gândire critică (de la 21% la 26%).

Raportarea la muncă ca principal motor al succesului și la diplomă ca obiectiv principal încep să piardă din teren. Pe lângă învățarea prin memorare, românii își doresc ca în viitor să vadă înlocuite următoarele idei despre școală: că pregătește elevii pentru examene (34%), că doar prin muncă se pot obține rezultate (32%), că profesorii sunt suprasolicitați (24%) și că școala e bună doar pentru obținerea unei diplome (21%).

Românii văd un viitor în școală mai degrabă digitalizat și mai puțin axat pe metodele clasice de predare. O schimbare majoră anticipată este trecerea de la resurse predominant fizice în căutarea de informații (57% azi) la resurse digitale (63% preconizat pentru viitor).

Un aspect fundamental pe care respondenții studiului îl vor modificat este ritmul de predare, unde o majoritate copleșitoare (66%) percepe astăzi un conținut „pentru toți la fel”, dar aspiră, într-un procent de 65%, la un conținut adaptat nevoilor individuale ale fiecărui elev. În plus, și-ar dori ca metodele clasice de predare „în fața clasei” (67% azi) să fie înlocuite de platforme digitale (65% în viitor), în timp ce programa școlară este dorită a fi flexibilă (69% în viitor), spre deosebire de percepția actuală de „predefinită” (64% azi). Respondenții și-au exprimat și dorința ca temele să fie rezolvate în mediul digital (69% în viitor), contrastând cu practica actuală predominantă de a le face „pe hârtie” (66% azi).

Ritmul digitalizării școlilor în România are parte de o percepție echilibrată, dar nuanțată. Aproape jumătate dintre români (45%) consideră că ritmul este „așa cum trebuie”, având un scor mediu general de 2,9 pe o scară de la 1 la 5 – percepție strâns legată de capacitatea populației de a se adapta schimbării și aliniată cu nota generală acordată școlii românești (6,7 din 10). Cu toate acestea, există diferențe demografice semnificative: în timp ce locuitorii din mediul rural au o percepție mai bună asupra ritmului, cei din București, cei cu studii superioare și venituri ridicate, precum și elevii/studenții, își doresc un ritm mai accelerat al digitalizării, bucureștenii fiind cei mai nemulțumiți (scor mediu de 2,6 din 5).

Acest lucru sugerează că digitalizarea e un proces de lungă durată, care nu poate fi grăbit peste capacitatea de aliniere a părinților și profesorilor. În același timp, atitudinea față de o utilizare mai intensă a tehnologiei digitale în viitor este extrem de pozitivă, 72% dintre români considerând-o un lucru „bun și foarte bun”. Acest consens larg, cu un scor mediu de 3,9 din 5, e consistent în toate segmentele demografice, inclusiv Gen Z, Millennials, Gen X, precum și în mediul rural/urban și la diferite niveluri de educație, indicând o acceptare aproape universală a beneficiilor viitoare ale tehnologiei în educație.

Integrarea tehnologiei în educație are parte de o susținere publică largă, dar și de o reticență notabilă în rândul profesorilor și de îngrijorări privind potențialele efecte negative. 64% dintre români consideră că utilizarea zilnică a dispozitivelor digitale de către elevi în clasă este benefică și 70% cred că obligativitatea folosirii platformelor digitale de către profesori pentru teme și evaluări este utilă – atitudini în mare parte consistente la nivel demografic.

Cu toate acestea, profesorii manifestă un grad mai mare de reticență atât față de utilizarea intensivă a dispozitivelor digitale de către elevi (scor mediu 3,2 din 5, cel mai scăzut), cât și față de obligativitatea folosirii platformelor digitale. Prudența cadrelor didactice se aliniază cu o altă descoperire importantă: 35% dintre români identifică dependența elevilor de dispozitivele digitale și distragerea acestora de la obiectivele educaționale ca fiind bariere psihologice semnificative în calea digitalizării școlii, chiar dacă per ansamblu tehnologia este văzută ca un aliat care poate reduce stresul și volumul de muncă al profesorilor.

Impactul pe care digitalizarea școlii îl are asupra calității vieții tuturor beneficiarilor este văzut predominant pozitiv, deși cu diferențe notabile în intensitate. Elevii/studenții sunt percepuți ca fiind cei mai avantajați, 76% dintre români considerând că digitalizarea le face viața „mai ușoară”. Percepția este și mai puternică în rândul Gen Z, al adulților cu copii sub 18 ani și al elevilor/studenților înșiși.

În ce privește impactul asupra profesorilor, 73% dintre români cred că digitalizarea le ușurează viața, dar e interesant de notat că profesorii înșiși înregistrează un scor ușor mai scăzut (3.7) pentru impactul asupra propriei vieți, comparativ cu media generală a grupului (3,9), sugerând o ușoară reticență față de utilizarea intensivă a tehnologiei.

În contrast, beneficiul asupra părinților e perceput ca fiind mai redus, 59% crezând că digitalizarea le face viața mai ușoară. Percepția lor poate fi influențată de îngrijorări precum lipsa competențelor digitale necesare pentru a-și ghida copiii (28%) și costurile suplimentare pentru dispozitive, iar locuitorii din București înregistrează cel mai scăzut scor mediu (3.4). Această ierarhie a beneficiilor percepute subliniază o acceptare generală a digitalizării ca facilitator, dar și necesitatea unor strategii specifice pentru a adresa preocupările fiecărui grup.

Nu există o sigură barieră puternică față de digitalizarea școlii care să poată fi adresată unitar, ci o sumă de bariere specifice unor grupuri mici care reflectă temeri diverse, mai puțin de natură tehnică și mai mult de natură psihologică și competențe.

Două dintre cele mai semnificative bariere, menționate de 35% dintre români, sunt dependența elevilor de dispozitivele digitale și distragerea acestora de la obiectivele educaționale.

Pe al doilea loc regăsim o barieră rațională majoră: lipsa dotărilor adecvate și a accesului la internet stabil, menționată de 33% dintre respondenți pentru dotări și de 21% pentru internet rapid și stabil. Această problemă este semnificativ mai accentuată în mediul rural, unde 45% dintre locuitori o consideră o barieră, comparativ cu doar 27% în București. De asemenea, gospodăriile cu venituri mici (41%) sunt mult mai afectate de lipsa dotărilor, iar 36% dintre copii nu dețin sau nu au acces la un laptop acasă, un instrument esențial.

O altă îngrijorare importantă este reducerea interacțiunii directe profesor-elev, percepută ca o barieră de 33% dintre români și fiind mai pronunțată în rândul Generației X (34%).

32% dintre părinți se tem de cyberbullying și furtul de date personale, siguranța cibernetică fiind o îngrijorare semnificativ mai mare pentru locuitorii din București (40%) și gospodăriile cu venituri mari (37%).

Respondenții cred că inteligența artificială oferă mai multe avantaje decât dezavantaje în procesul de învățare și au o percepție predominant pozitivă și pragmatică asupra folosirii ei în educație, precum și îngrijorări legate de impactul uman al acesteia.

Principalele beneficii exprimate sunt de natură practică: reprezintă o alternativă mai ieftină decât meditațiile (43%), oferă posibilitatea de feedback automatizat (43%) și de a folosi aplicații de învățare gamificate (42%). În special elevii/Gen Z manifestă un entuziasm semnificativ mai mare pentru platformele cu feedback automatizat (58%) și aplicațiile gamificate (52%). Tot ei, alături de adulții cu copii sub 18 ani (45%), apreciază capacitatea AI de a adapta planurile de lecție la nevoile individuale ale elevilor (38%).

Un alt avantaj important este percepția că AI poate reduce stresul și volumul de muncă al profesorilor (36%), o convingere împărtășită de 56% dintre profesori și de 44% dintre cei cu educație scăzută.

Există, însă, și temeri notabile. Cea mai puternică îngrijorare, exprimată de 33% dintre români și semnificativ mai accentuată printre profesori (52%) și cei din Generația X (40%) este pierderea contactului uman și a relațiilor personale. De asemenea, 28% dintre respondenți sunt îngrijorați că AI ar putea reduce capacitatea elevilor de a gândi independent și critic, o preocupare puternică pentru profesori (41%), persoanele cu educație înaltă (33%) și locuitorii din București (33%).

În contrast, teama legată de pierderea locurilor de muncă pentru profesori este foarte scăzută (18%), chiar și în rândul cadrelor didactice, sugerând că AI este văzută mai degrabă ca un instrument de sprijin decât ca un înlocuitor al lor. Astfel, peisajul este unul de optimism precaut, unde beneficiile practice ale AI sunt bine primite, dar potențialele sale efecte negative asupra interacțiunii umane și a gândirii critice sunt o sursă importantă de îngrijorare, în special pentru educatori și anumite segmente demografice.

Fundația digitalizării: acces universal la echipamente și infrastructură

Înainte de a urmări soluții digitale avansate, există o nevoie fundamentală și urgentă de a rezolva deficitul de infrastructură. Cea mai presantă cerere din partea tuturor segmentelor de populație este nevoia de a ne asigura că școlile și elevii dispun de instrumentele de bază necesare pentru educația digitală: table inteligente, video-proiectoare, calculatoare, tablete și asigurarea unei conexiuni stabile și rapide la internet. În lipsa lor, alte inițiative de digitalizare riscă să adâncească inegalitățile și să nu obțină o adopție pe scară largă. În schimb, 85% dintre copii au acces la smartphone, fie că îl dețin sau nu. Așadar, în timp ce ne asigurăm că elevii din întreaga țară au dispozitive electronice, o direcție ar fi și valorificarea resurselor pe care le avem deja, prin transformarea smartphone-ului din simplu instrument de divertisment într-o resursă educațională.

Reformă pedagogică și aplicații inteligente, nu doar digitalizare de suprafață

Sistemul actual de învățământ e perceput drept învechit și nealiniat la nevoile viitorului, iar soluția stă în trecerea de la un model bazat pe învățarea mecanică la unul care încurajează gândirea critică, competențele digitale și metodele de predare moderne. Tehnologia ar trebui să fie elementul central care face posibilă această transformare, cu scopul de a folosi instrumentele digitale pentru a elibera profesorii de sarcinile administrative și pentru a le oferi puterea de a crea experiențe de învățare atractive, personalizate și relevante.

Deși dotarea cu echipamente este un prim pas esențial și urgent, scopul final al digitalizării este transformarea actului de învățare. Datele arată o cerere clară pentru aplicații „inteligente”, care depășesc simpla livrare de conținut, cele mai dorite instrumente fiind cele care personalizează parcursul educațional, oferă feedback imediat și eficientizează comunicarea.

Profesorul în centru: formare digitală și reducerea birocrației

Obstacolele majore în calea digitalizării nu sunt de natură tehnică, ci umană, variind de la potențialul impact psihologic negativ asupra elevilor la lipsa de încredere în pregătirea digitală a profesorilor. O strategie de succes ar trebui, prin urmare, să fie dublă: să implementeze programe solide de formare pentru profesori, părinți și elevi pentru a construi competență și încredere digitală, precum și abilitatea profesorului de a ghida elevul în folosirea dispozitivelor; și să creeze campanii de comunicare bine documentate pentru a aborda temerile legate de dependența de ecrane, distragerea atenției și pierderea interacțiunii umane.

Unul dintre cele mai mari riscuri ale procesului de digitalizare este percepția (și uneori realitatea) că acesta adaugă o nouă sarcină pe umerii profesorilor deja suprasolicitați. Datele arată că publicul recunoaște această presiune, dar și că vede tehnologia ca pe o soluție directă la această problemă.

Încredere și satisfacție: tehnologia trebuie să egaleze interacțiunea umană

Datele arată un model clar și îngrijorător: pentru fiecare etapă a parcursului educațional, satisfacția românilor față de interacțiunile online este mai scăzută decât cea față de interacțiunile fizice. Pentru a câștiga încrederea și a încuraja adopția, viitoarele instrumente digitale trebuie să fie regândite pentru a fi mai intuitive, eficiente și centrate pe utilizator, cu scopul de a egala sau chiar depăși nivelul de satisfacție al interacțiunilor tradiționale.

Inteligența artificială ca oportunitate pragmatică

Deși există temeri asociate cu tehnologia, publicul are o viziune surprinzător de pozitivă și pragmatică asupra rolului Inteligenței Artificiale în educație. IA nu e văzută preponderent ca o amenințare la adresa locurilor de muncă, ci ca un instrument puternic pentru a face educația mai accesibilă financiar, personalizată și eficientă. Concentrându-se pe beneficiile tangibile ale inteligenței artificiale – cum ar fi feedback-ul automatizat, învățarea prin joc și alternativele accesibile la meditațiile private – decidenții pot crea o viziune de viitor care rezonează cu nevoile practice ale elevilor și părinților.

Comunicare diferențiată pentru o societate diversă

Datele arată că diferite segmente ale societății au așteptări și temeri foarte diferite legate de digitalizare, motiv pentru care o campanie de comunicare universală este probabil să fie ineficientă. O strategie națională eficientă trebuie să fie nuanțată, cu intervenții și mesaje țintite, concepute pentru a aborda temerile și nevoile specifice ale grupurilor urbane, rurale, cu venituri mari, cu venituri mici și generaționale. O parte semnificativă a populației (23%, aproape unul din patru români), formată predominant din Generația X și persoane cu educație și venituri mai scăzute, rămâne neutră sau indecisă cu privire la beneficiile digitalizării. Neutralitatea lor nu provine dintr-o opoziție activă, ci mai degrabă din incertitudine, neînțelegerea beneficiilor concrete și teama de a nu fi lăsați în urmă. O strategie de comunicare și informare dedicată, care să le adreseze direct îngrijorările (ex: reducerea interacțiunii umane), să demonstreze beneficii concrete și să ofere programe de training accesibile, ar putea transforma acest grup pasiv într-unul de susținători activi ai tranziției digitale.

Leadership instituțional: Ministerul trebuie să conducă procesul

Aproximativ jumătate dintre români consideră că inițiativa digitalizării sistemului educațional ar trebui să fie preluată în mod activ de Ministerul Educației, care ar trebui să împartă responsabilitatea cu inspectoratele școlare sau unitățile de învățământ. În cazul digitalizării sistemului de educație există, în percepția publică, o asociere puternică între proces și entitățile administrative din sistemul educațional, spre deosebire de digitalizarea la nivel general, când responsabilitatea e percepută ca revenind Guvernului.

Grok: Bună, pionier al educației digitale! 😎 Vrei să revoluționăm educația din România, notată cu 6,7 pentru școală și digitalizare, conform studiului Ipsos pentru Edge Institute? Reticența profesorilor și teama de dependență digitală sunt obstacole, dar am trei pași concreți să transformăm școala într-un model smart, cu AI ca aliat, în 5 ani, perfect adaptați realității românești! 🚀

Cu „EduMobil”, „Profesor Smart” și „EduVie”, România poate urca la 9! Cu leadership din partea Ministerului și colaborare privată, școala devine un model de top. Hai, România, să trecem clasa! 💪

Mulțumim că ai citit până la capăt. Credem că schimbarea începe cu informarea - iar informarea cu încredere. Dacă vrei o Românie mai simplă, mai digitală și mai demnă de viitor, te așteptăm și în edițiile următoare. Iar dacă vrei să contribui și mai mult cu idei, sugestii sau feedback, ne poți trimite oricând un mail pe [email protected].

Dacă ai primit acest articol de la altcineva, te invităm să te abonezi gratuit la newsletterul Edge Institute.