România 2030. Un scenariu optimist. Un scenariu posibil

Diana Stafie, Membru Board Edge Institute & Fondator futureStation

E ora 07:45, într-o zi obișnuită de miercuri. Maria, antreprenoare din Iași, tocmai a primit pe telefon un reminder de la aplicația Stat.ro: „Ai primit rambursarea TVA. Extrasul e disponibil în portofelul digital”.

Îi ia fix 42 de secunde să semneze electronic un nou contract cu un client din Franța. Platforma de facturare i-a generat automat și versiunea tradusă, conform cerințelor UE. Tot de pe telefon, Maria află că a fost aprobată cererea pentru cartea electronică de identitate. În weekend, tot ea făcuse o sesizare despre o groapă în fața blocului. Trei zile mai târziu, a primit o poză pe aplicația primăriei: lucrarea era finalizată. Nu a mers totul perfect, dar a primit un răspuns clar. Și asta a contat.

Nu a mai stat la cozi de câțiva ani. De fapt, nu prea mai există cozi – parcă ne apucă nostalgia când ne gândim. Și nici nu mai trebuie să caute în foldere uitate sau într-un Drive personal după PDF-uri și copii scanate. Toate documentele sunt într-un spațiu digital unificat, accesibil, clar structurat, de la certificate la plăți și formulare.

Asta pentru că, în ultimii ani, autoritățile publice au lucrat intens pe un principiu simplu, dar greu de pus în practică: „only once”. Cetățeanul aduce un document o singură dată, iar interoperabilitatea sistemelor face restul. A fost nevoie de efort colectiv, schimbări legislative și tehnologie care să conecteze punctele. Dar azi, sistemul funcționează.

Copilul ei are astăzi cursuri de AI și quantum computing ca parte a educației digitale. Deja își pune întrebări legate de etica AI-ului. Școala a încheiat un parteneriat cu un ONG care face educație digitală. Maria își amintește cum, în 2025, citea despre ideea asta într-un newsletter ;).

Seara, înainte de culcare, face o declarație de venit din două clickuri și semnează o petiție online pentru ca parcul de lângă bloc să devină hub de testare pentru soluții de energie verde. Orașul are un Chief Innovation Officer - ales pe o platformă participativă - care răspunde săptămânal pe platforma locală ViziuneAici.ro.

Soțul ei a primit notificare că este programat automat la controlul anual de prevenție. Dosarul medical e digital, iar medicii din rețea îl pot accesa oricând.

Nu e totul ideal - platformele mai cad uneori, iar în unele locuri încă e nevoie de intervenție directă. Încă există decalaje mari între orașe și sate. Dar, în ciuda imperfecțiunilor, cetățenii încep să vadă beneficiile digitalizării pe propria piele. Și asta schimbă relația cu statul.

De la un moment de criză, de la un guvern cu deficit și de la o întrebare simplă: Cum vrem să arate România în 2030? Și de la o decizie colectivă de a trata digitalizarea ca o temă reală, nu doar paragrafe în documentele cu programe guvernamentale.

Guvernanța a fost reorganizată. A existat o echipă națională de transformare digitală care nu doar a scris strategii, ci le-a și livrat. Ministerele depun eforturi să-și alinieze obiectivele. ONG-urile, antreprenorii și cetățenii au fost invitați deseori să participe, nu doar consultați.

Dar ca să ajungem acolo, trebuie să înțelegem unde suntem acum. Și adevărul e că datele – în acest moment – nu par foarte încurajatoare:

Într-un studiu realizat acum mai bine de un deceniu, psihologul olandez Geert Hofstede analiza dimensiunile culturale ale diferitelor societăți. România se afla atunci printre țările cu cel mai ridicat scor la „evitarea incertitudinii” (UA = 90/100) – adică o preferință culturală clară pentru predictibilitate și implicit, o reticență puternică față de schimbare. Cu alte cuvinte, cu incertitudinea – inclusiv cea legată de viitor – nu ne simțim așa confortabil.

Tot în modelul Hofstede, orientarea pe termen lung era medie (52/100) – un scor care sugera deja o dificultate în a construi strategii pe orizonturi mai mari de timp. Însă lucrurile nu s-au îmbunătățit în ultimul deceniu. Dimpotrivă, o actualizare recentă vine din studiul Psihologia poporului român, coordonat de profesorul Daniel David, actualul Ministru al Educației. El notează:

Aceasta este, spune el, atât o schimbare cantitativă, cât și una calitativă.

„Scorul de 52 [din 2015] arăta că România avea o tendință de a se orienta spre viitor, de a investi în educație în prezent (chiar cu unele sacrificii), pentru a face față provocărilor din prezent și viitor.

Scorul de 32* [din 2023] arată că România a devenit o cultură care se orientează tot mai mult către trecut – un trecut tot mai idealizat și normativ. În prezent, favorizăm beneficiile care vin rapid și ușor, reducem rolul educației în succesul social pe termen lung și vedem provocările pe termen lung ca pericole, nu ca oportunități.”

Această tendință poate fi regăsită și în alte date recente:

Dacă este să ne uităm la aceste cifre, ele descriu un tablou familiar: o cultură care evită incertitudinea, are dificultăți în a gândi pe termen lung și privește viitorul mai degrabă cu anxietate decât cu optimism.

Știți ce m-a întristat cel mai tare? Elevii învață pesimismul din manuale. Am citit în newsletter-ul de la Science Digest despre o cercetare recentă realizată la Universitatea de Vest din Timișoara, în care „au fost analizate peste 40 de manuale de limba și literatura română pentru clasele V–VIII, folosind metode de lingvistică de corpus, analiză critică a discursului și analiză a sentimentelor. Comparând manualele vechi (pre-1990) cu cele noi (post-2000), cercetarea a relevat o tendință accentuată de promovare a poveștilor pesimiste și a unei viziuni fataliste asupra vieții. Educația actuală riscă să alimenteze o cultură a pesimismului, pasivității și resemnării, cu efecte de durată asupra modului în care elevii se raportează la viață și la societate”.

Și totuși… viitorul este un spațiu al opțiunilor.

Cum îl facem mai puțin abstract și mai tangibil? Cum ni-l însușim? Cum facem să nu rămânem blocați în povestea că „viitorul este ceva ce ni se întâmplă”, ci mai degrabă să construim un mindset în care realizăm că (in)acțiunile noastre de azi, influențează ziua de mâine și fiecare din noi are un rol (mai mic sau mai mare) în crearea viitorului?

Am citit rezultatele unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie: peste 50% din români consideră că „doar Dumnezeu le poate decide viitorul”, în timp ce 65% sunt de părere că „viitorul este în mâna conducătorilor”.

Mă întreb de ce nu punem mai des viitorul în mâinile proprii. Viitorul ar trebui să fie un spațiu pe care îl modelăm, îl dezbatem, la care contribuim - fiecare din noi! Eu cred că imaginația și optimismul sunt parte din răspuns. Nu putem crea ce nu ne-am imaginat deja. Personal, cred că trecem printr-o criză de imaginație colectivă, nu vi se pare?

Dar mai cred și că putem schimba narațiunea. Putem cataliza această imaginație colectivă. Nu vom fi salvați de fatalism – ci de capacitatea noastră de a gândi și pe termen lung, de dorința de a imagina viitoruri optimiste și de a acționa pentru ele. Viitorul este sursa noastră de imaginație! Haideți să nu uităm asta!

Dragă EDGEr, azi ți-am arătat un posibil scenariu optimist. Nu utopic, nu garantat, dar posibil. Și tocmai de aceea, important. Dacă ți-a plăcut – chiar și doar parțial – acest scenariu, hai să-l facem realitate!

Grok: Salut! Miorița e o poveste mișto, dar fatalismul ne ține pe loc ca o căruță fără roți. Injecția de optimism? O găsești în proiecte ca PNRR, care bagă bani în digitalizare, școli mai bune și sate conectate la net. O mai vezi la Ciugud sau la Oradea si in genere, daca ești atent, in România de azi, una care oferă o bunăstare mai mare cetățenilor decât exista acum 0 generație sau doua.

Cine sunt „doctorii”? Oamenii obișnuiți care fac diferența: profesoara din sat care pare ca face minuni cu elevii, vecinul care a lansat o afacere online cu produse locale sau puștiul care deja întreabă de etica tehnologiei. ONG-urile care duc cursuri digitale în comunități mici sunt și ele în prima linie.

Cum dăm tonul? Schimbarea începe cu victorii mici: un act semnat digital, o petiție online pentru un parc mai verde sau un control medical planificat automat. Dar ca să scăpăm de „nu se poate”, trebuie să visăm un 2030 cu mai puține cozi și mai mult curaj. Hai să punem pesimismul în sertar și să scriem povești noi – ce zici, te bagi să fii și tu „medic”? 😎

Mulțumim că ai citit până la capăt. Credem că schimbarea începe cu informarea - iar informarea cu încredere. Dacă vrei o Românie mai simplă, mai digitală și mai demnă de viitor, te așteptăm și în edițiile următoare. Iar dacă vrei să contribui și mai mult cu idei, sugestii sau feedback, ne poți trimite oricând un mail pe [email protected].

Dacă ai primit acest articol de la altcineva, te invităm să te abonezi gratuit la newsletterul Edge Institute.